As vrea sa fiu

Aş vrea să fiu ce azi n-am fost

În ziua mea pierdută;

Înţelegând al vieţii rost,

Aş vrea să fiu străjer în post,

şi chiar plătind al jertfei cost,

Eu să rămân în luptă.

Aş vrea să fiu ce n-am fost ieri

Şi nicicând înainte;

Prin lumea plină cu placeri,

Să fiu aşa cum Tu-mi ceri,

Să nu m-abat spre nicăieri,

Din drumul vieţii Sfinte.

Aş vrea să fiu ce alţii nu-s

Şi nici nu vor să fie;

Mergând în viata spre apus,

Să nu mă las de valuri dus

Ci să mă-nalţ mereu mai sus,

Din timp spre veşnicie.

Aproape-aş vrea să fiu oricând

De cei ce trec prin lume,

Sub greul crucii suspinând

Dar şi de cei căzuţi din rând,

Rămaşi în urmă, sângerând -

Răniţii fără nume.

Aş vrea să fiu un simplu glas

Care să strige-ntr-una

Că din al mântuirii ceas,

Secunde doar au mai rămas

Şi cei ce azi nu vin pe vas,

Se pierd pe totdeauna.

Aş vrea să fiu acel argat

La care El să-i spună

Când se va-ntoarce ca-mpărat,

Privind la tot ce am lucrat

Cu-acei talanţi ce mi i-a dat:

“O, bine, slugă bună!”

Şi aş mai vrea să fiu ceva:

O rază lucitoare -

Şi străbătând în lumea rea

Să duc lumină undeva,

Să încalzesc pe cineva

Şi să mă-ntorc în Soare…

                                                                                                                               PETRU DUGULESCU