marți, 24 august 2010

Doamne Tu esti stanca mea

Doamne Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea,
Unde sufletu-mi zdrobit a găsit izbăvirea.
Eşti locul meu de adăpost, eşti tăria mea,
Eşti stânca ce-a cuprins nemărginirea.

Eşti întăritura mea, partea mea de moştenire,
Dragostea Ta fără seamăn, mi-a dat mântuire.
Te-ai îngrijit cu milă şi-ndurare, din iubire,
Şi mi-ai deschis Uşa, ce mă duce-n-nemurire.

Tu n-ai dispreţuit inima mea, rănită şi zdrobită,
Ai pus balsam vindecător pe inima-mi mâhnită,
În mila Ta, Tu mi-ai arătat cât sunt de iubită,
Prin Jertfa de pe cruce, Tu m-ai vrut Mântuită.

Ai avut milă! Că-s doar suflare Ţi-ai amintit
Şi urgiei Tale nu i-ai dat drumul. Te-ai oprit,
Cu iubire mare şi-ndurare iertarea-i pregătit,
Şi-n braţele Tale ocrotitoare m-ai adăpostit.

Pe stâncă m-ai urcat, ştiai că nu pot ajunge,
M-ai curăţit de al meu păcat, cu al Tău sânge,
Ai şters lacrimile amare, a inimii ce plânge,
Bunătatea Ta, vindecă sufletu-mi ce se frânge.

Alerg la adăpostul aripilor Tale, Domnul meu,
Eşti scutul meu de apărare, eşti Turnul meu
Unde eu, găsesc scăpare şi alinare la greu,
Căci braţul Tău puternic mă susţine mereu.

Mă fereşti de valuri, valuri ce vor a mă strivi,
Opreşti furtuna furioasă, ce vrea a mă-ngrozi.
Mă ocroteşti cu mâna-Ţi caldă-n fiecare zi,
Opreşti vrăjmaşul crâncen, pregătit a mă lovi.

Izbăvitorul meu, mi-alini a mea durere,
Îmi dai în fiecare zi, a bivolului putere.
Ajută-mă Doamne să fac, tot ce-mi vei cere,
Voia Ta să fie-n mine stăpână pe-a mea vrere.

Pune-n mine duh de ascultare, un duh statornic
Să n-aibă putere să mă despartă de Tine, nimic.
Măreşte-mi credinţa, fă să nu scadă nici un pic,
Tu-mi întinzi mâna de cad, ca să mă ridic.

Numele Tău, Isus, fie slăvit pe întreg pământul,
S-ajungă la marginile pământului, Cuvântul!
Eşti stânca-n care mă ascund. În nimeni altul
Nu-i izbăvire, Mărire Ţie, Prea Înaltul!

Mi-ai dat lumină ochilor să privesc în sus
Şi-ncredere-n Tine, de orice mai presus.
Tot mai clar zvâcnirile vrăjmaşului răpus,
Zi de zi anunţă revenirea Ta, Isus.

Ochii privesc norii, urechile stau ciulite
La chemarea Ta, candelele sunt pregătite
Şi făcliile-s aprinse, fecioarele-s adormite,
De atâta aşteptare sunt obosite.
Somnul e-n veghe şi-s gata de zbor
Pentru ceasul în care ne-om întâlni pe nor.
                                                                          Amin
                                                                         Viorica Dan


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Urmărește prin E-mail