Atâta har...

Atâta har, atâta bine

şi-atâta fericire,

primesc când îmi indrept spre Tine

Isuse-a mea privire.

Dar cât de grea şi cât de frântă 

mi-e totdeauna viaţa,

când uit Fiinţa Ta cea sfântă

şi-ndrept spre lume faţa.

Ce bucurii, ce roade sfinte,

deplin mă-ncununează,

când Te privesc cu dor fierbinte,

când ochii-Ţi mă veghează.

Dar ce căderi, ce-nfrângeri grele,

ce viaţă de pustie,

trăiesc când lumea-n toarce cele

privirea mi-o îmbie!

Desăvârşită fă-mi dorinţa

şi-a ochilor lumine, 

ca să-Ţi privesc adânc Fiinţa,

întipărind-o-n mine!

Şi-apoi s-o nalţ cu vrednicie,

în trupul meu de tină.

ducând de-aici spre Veşnicie

lumina din Lumina.

                         de Nicolae Moldoveanu

(Poezie transcrisă de pe coperta revistei Sămânţa Adevărului, luna Septembrie)