marți, 9 februarie 2010

Prima lecţie

Eu fiind la început de drum alături de această mare şi minunată familie a Lui Dumnezeu în care vreau să fiu şi eu părtaş, am ales într-o seară de evanghelizare şi mai exact în seara de miercuri din Săptămâna de Evanghelizare de la Glimboca (video aici) să mă predau Domnului Isus care mi-a dat putere să păşesc primul în faţă cum doresc să fiu şi în Împărăţia Lui Dumnezeu. După terminarea săptămânii de evanghelizare pastorul Bisericii Fratele Dumitrescu Semenic ne-a adunat pe toţi cei care ne-am predat viaţa în mâinile Domnului (vreo 16 persoane) şi ne-a invitat să luăm parte la lecţiile de cateheză. Aceste lecţii de cateheză sunt ore de studiu biblic în care ne apropiem de Dumnezeu şi învătăm detaliat lucrurile pe care un adevărat creştin trebuie să le păstreze după ce a făcut Botezul în apă şi nu numai noi ci toţi creştinii. Acest curs de cateheză este structurat în 19 paşi pe care trebuie parcuşi cu mare atenţie şi trebuie înţeleşi de fiecare în parte. La sfărşitul acestor ore de cateheză fiecare are puterea de a alege: a merge în viaţă cu Domnul Isus înainte sau întoarcerea la viaţa cea veche.

Prima lectie sau punctul de pornire la acest curs de cateheză este Biblia. Biblia nu este o simplă carte ci este o carte scrisă după îndemnurile Duhului Sfânt şi care într-adevăr este scrisă de oameni dar are ca autor unic pe Dumnezeu.. Primul punct atins în acestă lectie este: credinţa noastră a tuturor trebuie să fie bazată pe Cuvântul Lui Dumnezeu chiar dacă uneori nu înţelegem ceea ce vrea să ne transmită Dumnezeu singura cale de a afla este să ne rugăm şi să cerem înţelepciune de la Tatăl Ceresc. Al doilea punct despre care pastorul ne-a spus este că: Biblia este singura carte după care trebuie să trăim, singura regulă de viaţă, aşa cum pentru a lua permisul de conducere noi trebuie să învăţăm unele reguli pentru a promova examenul aşa trebuie să învăţăm unele reguli pentru a ajunge acolo unde ne-am propus cu toţi şi anume ÎN ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU.  Şi ultimul punct pe care l-am studiat în această primă lecţie este: Biblia singura autoritate în materie de religie, nu avem nevoie de tradiţie ca să învăţăm unele lucruri, nu avem nevoie de alte cărţi pentru a înţelege ci Biblia ne poate descoperi tot adevărul.  
Biblia este scrisă pe înţelesul nostru deaceea toţi cei care doresc să studieze Biblia trebuie să ceară înţelepciune Autorului. Haideţi ca în fiecare zi de dimineaţă şi seara când ne punem în pat să citim din Biblie un verset, două poate un capitol cât dorim şi o să observăm că totul este scris pentru noi.


Un comentariu:

  1. Dragă Ionică,
    Îţi doresc ca sfârşitul acestui drum pe care ai pornit să fie veşnicia glorioasă!
    Multă binecuvântare şi statornicie pe drum!

    Mitruţ Ştiopu

    RăspundețiȘtergere