sâmbătă, 29 mai 2010

Marturia mea personala

                              Marturie

             Ieri cand am stat de vorba cu comitetul Bisericii am fost intrebat: Cum de m-am schimbat asa dintr-o data, tinand cont ca intr-un timp am venit la Biserica dar m-am lasat pentru o buna perioada de timp.
          Dupa evenimentele petrecute si cu greu acceptate de catre mine si anume, pierderea unui membru al familiei, mai exact mama mea, a inceput o perioada “neagra” daca pot zice asa, deoarece la varsta aceea 14 ani nu stiam prea multe despre Dumnezeu si nu intelegeam de ce tocmai mie mi se intampla toate acestea. Dupa pierderea mamei mele am crezut ca totul s-a sfarsit pentru mine tinand cont ca si tatal meu a fost grav bolnav chiar in aceea perioada si nu stiam ce se va intampla cu mine in viitor. Dumnezeu i-a dat putere tatalui meu sa isi revina si cu ajutorul tatalui meu am putut trece peste acea mare pierdere. A urmat o perioada grea pentru mine si nestiind despre Dumnezeu prea multe si nestiind poruncile lui si regulile care trebuia sa le respect am recurs la tot felul de lucruri murdare si urate pentru a-mi petrece timpul si pentru a trece peste acel moment. Eu credeam ca daca ma distrez in felul meu, cu prietenii (stiti dvs. Cum este cand exista un anturaj) am inceput sa fac din ce in ce mai multe greseli, fara sa imi dau seama.
          Apoi a venit o perioada in care m-am maturizat destul de mult, si incet incet am reusit sa inteleg si sa descopar adevarata nevoie si adevaratul sens al vietii, pana cand intr-o seara de “chef” cu prietenii mei, mai exact in ultima noapte din anul 2009 si inceputul anului 2010 am descoperit in intregime ceea ce avea sa urmeze in viata mea. In acea seara de revelion prietenii mei au hotarat sa se mute in alta camera decat in ceea in care stateam eu si avand calculatorul in acea camera am hotarat sa ma uit la niste filme, eu aveam filme crestine pe calculator dar nu m-am uitat niciodata la ele. Incepand sa vizionez pe la ora 3 noaptea, si uitandu-ma la 3 filme exceptionale din punct de vedere spiritual, dimineata la ora 6 am realizat ca viata mea a inceput sa se schimbe, si din momentul acela, viata mea a luat o intorsatura la 1800. Totul s-a schimbat si am inteles ca viata aceasta nu are sens fara Dumnezeu si daca atunci cand prietenii mei erau langa mine era bine, cand au plecat ei parca s-a sfarsit totul, dar am inteles ca mai important decat prietenii este Domnul Isus care este prietenul meu pe oriunde merg. Am inteles ca Dumnezeu vrea ceva de la mine mult mai mult decat eram inainte, si cu adevarat Dumnezeu lucreaza prin mine si sper sa ma puna in locul unde este nevoie de mine si unde pot sa imi duc sarcina pana la capat.
            Acum vreau sa va spun 2 lucruri care m-au marcat pentru toata viata, in scurta experienta care am avut-o cu Dumnezeu pana acum. In perioada serilor de evanghelizare, mergand la Biserica si vazand o necesitate a celor din Biserica, m-am rugat Lui Dumnezeu si am cerut un videoproiector in Biserica si am zis ca incep sa imi adun bani pentru un asemenea video si un laptop. Nu dupa mult timp ajungand sa vorbesc cu Fratele Tenica, am aflat ca cineva este dispus sa ne trimita un videoproiector si un laptop in Biserica. IN momentul acela am ramas…. Uimit si coplesit de faptul ca am cerut ceva si s-a putut realiza atat de usor, eu crezand ca imi va lua un an ca sa strang suma necesara achizitionarii celor necesare. Domnul poate face mult mai mult decat atat, trebuie doar sa ii cerem cu credinta.
Apoi, al doilea lucru care cu siguranta va ramane intiparit in mintea mea pentru restul vietii a inceput in momentul in care am zis ca vreau sa ma angajez. Am mers la primarie la Otelu stiind ca se vor face angajari in cadrul primariei si avand ca vecin pe primarul de la Otelu am zis ca poate, poate o sa ma angajez si o sa castig cativa bani in plus. Am mers la primarie am depus cererea si dupa ceva timp am primit raspuns sa merg la primarie cu actele ca sa ma inregistrez. A aparut o problema si anume ca nu ma pot angaja daca nu am domniciliul la Otelu, problema care a si fost rezolvata in scurt timp. Mergand cu toate actele in regula si crezand ca ma voi angaja am cerut lui Dumnezeu calauzirea si daca este bine sa ma angajez acolo El sa ma ajute sa realizez lucrul acesta(stiind cand intr-o primarie este foarte greu). Ajungand in ultimul stadiu al angajarii si anume doar sa trebuiasca completate actele de angajare, nu stiu ce (dar eu cred ca este Duhul Lui Dumnezeu) m-a facut sa spun ca am pensie de urmas dupa mama mea. Cand a auzit lucrul acesta cel de la angajari a spus ca nu se poate ca eu sa ma angajez acolo pentru ca am venit si ca nu se poate. Eu am zis…. Pai cum nu se poate acum dupa ce am toate actele in regula sa nu se poata?? Eu stiind ca salarul meu la primarie nu trebuia sa depaseasca 450 lei ca sa nu pierd pensia de urmas care era un venit sigur si fix pe luna. Plecand nervos de la primarie mi-am adus aminte de ceea ce am facut inainte si anume de a-I cere Lui Dumnezeu calauzirea am zis 100% aceasta este voia Lui Dumnezeu. Am acceptat ceea ce s-a intamplat si cu putin timp dupa mai exact ati auzit la televizor ca vor fi dati afara multi bugetari vor scadea salariile si pensiile, m-a facut sa cad in genunchi si sa ii multumesc Lui Dumnezeu ca m-a oprit din a face un lucru foarte rau pt mine si anume, sa ma angajez si sa pierd pensia, venitul lunar sigur.
Acum probabil eram dat afara de la primarie, fara pensie de urmas, si cu un regret urias in inima daca NU INTERVENEA DUMNEZEU.
              Cu siguranta au fost foarte multe lucruri in care Dumnezeu a intervenit in viata mea, unele mai mici unele mai mari, dar de fiecare data parca am fost contra Lui, si de fiecare data cand se intampla ceva rau parca imi zic ca “De ce s-a intamplat asa, era mai bine daca faceam cealalta”, dar eu va spun ca Dumnezeu este cel care decide ce e bine pentru noi si chiar daca mie mi-este greu cand ceva nu merge bine EU STIU CA TOTUL VA MERGE INSPRE BINELE MEU, pentru ca un verset din Biblie spune, Toate lucrurile vor merge inspre binele celor ce il iubesc pe Dumnezeu, deaceea eu vreau sa spun ca il iubesc pe Dumnezeu si vreau sa accept voia Lui in viata mea.
           Un indemn pentru dumneavoastra ar fi acesta, ACCEPTATI VOIA LUI IN VIATA DUMNEAVOASTRA, doar asa puteti duce o viata plina de dragoste alaturi de Dumnezeu, chiar daca uneori este greu, cu siguranta vor veni momente din acestea, nu va pierdeti, AVETI INCREDERE IN DUMNEZEU, si eu doresc ca toata viata mea sa fac lucrul acesta fara nici o indoiala. AMIN.

P.S In ziua de 29.05.2010 (ieri) am depus marturia personala in biserica
P.S Va rog sa ma iertati daca am gresit undeva !


12 comentarii:

  1. Domnul te iubeste mult!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. e chiar deosebita marturiat...si tu la fel:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Aleluia! Fi bine cuvantat frate si ma bucur cum a lucrat DOmnul in viata ta, sa acepti Voia lui Dumnezeu in vioata este cel mai mununat lucru, chiar si mie misa inplat ca intr-o seara sa cer voia lui Dumnezeu in viata mea pe tot parcursu vieti si a 2 a zi seara sa ars ceva la calculator si mam inervat si nu mai aveam chief de nimic ca ma gandeam ce o sa fac cu Blogu? si dupa ce ma-m gandit ma-i bine am inteles ca Domnu deja facuse voia lui in viata mea dupa cum iam cerut. si stiam ca daca El mi-a dat acest lucru a facuto spre binele meu si el se va si ingriji de postarea pe blog si a facuto si am inteles ca cel mai important lucru este sa acepti voia lui Dumnezeu in viata! Si trebe sa intelegem ca daca nu il lasam pe Dumnezeu sa faca voia lui in viata noastra si ii zicem noi Doamne fa asa si asa Domnului nu ii va place asta ar fi cum lam controla si iam porunci noi lui Dumnezeu cum sa lucreze.


    Domnu sa te bine cuvinteze si sa te intareasca in continoare si tineo in continuare cu blogul nu te lasa chiar daca este greu. Domnul te va akjuta sa depasesti aceste greutati si el te va ajuta sa fie totul asa cum stie El mai bine. si ori ce ar fi si ori cat ti-ar fi de greu
    Lasal pe Dumnezeu sa faca voia lui in viata ta

    RăspundețiȘtergere
  4. multumesc... este deosebita pentru ca este personala... si este minunat sa vezi cum un om a fost schimbat de Dumnezeu. Maine dimineata o sa intru si in apa botezului, cu ajutorul Lui. Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  5. Aleluia fi bine cuvantat si felicitari pentru ca ai ales sa faci pasul asta

    RăspundețiȘtergere
  6. Bogdan.... ma bucur... pentru ca si tu ai inteles cat de important este sa respecti si sa implinesti voia Lui Dumnezeu. Domnul sa te binecuvanteze si pe tine si familia ta.

    RăspundețiȘtergere
  7. Pace Ionica !
    Cred ca ti-a fost foarte greu cand ai pierdut fiinta cea mai scumpa din viata ta, dar sa te gandesti totdeauna ca de mii si mii de ori va fi mai greu, daca vom pierde pe Mantuitorul nostru pentru vesnicii.
    Nu-ti pierde nadejdea, ci zideste-te pe zi ce trece ! Ai inteles deja ce era principal in viata de credinta ca sa ai biruinta si e bine ca incurajezi si pe altii, ca sa se inteleaga ca Dumnezeu stie intotdeauna ce e mai bine pentru noi, pentru fiecare in parte.
    Si daca nu ne da ceva sau ne ia pe cineva, El face rana si tot El o leaga si stie El de ce e asa ; intr-o zi, mai devreme sau mai tarziu vom intelege si noi, daca vom ramane credinciosi ! ...

    RăspundețiȘtergere
  8. Acum am inteles de ce a trebuit ca toate lucrurile acelea sa se intample. Poate daca mai traia mama mea, lucrurile nu stateau asa cum sunt acum. Poate avand sprijin din toate partile si avand "tot ce imi trebuie" cu siguranta nu cautam eu sa fiu corect, sa fiu "cuminte", ci cautam tot ce este rau pe lumea aceasta. Chiar daca am incercat si lucrurile acestea, si am gustat din RAUL acestei lumi, imi dau seama foarte bine de ceea ce am facut, si cu siguranta nu le voi mai repeta vreodata. Citind Biblia am descoperit ca "Dumnezeu nu lasa pe cei orfani singuri" si sunt multe alte versete. Deaceea eu si toti cei care sunt orfani NU SUNTEM SINGURI.

    RăspundețiȘtergere
  9. domnul sa te ansoteasca an tot cea ce o sa faci deacuma an colo si sa te binecuvanteze...

    RăspundețiȘtergere
  10. Amin ! si pe tine sa te intareasca si sa Il urmezi pe El, e tot ce vrea El, si iti va da putere sa treci peste toate incercarile!

    RăspundețiȘtergere
  11. Ionica, sa nu te simti niciodata singur la varsta ta, ca nu ai nici un motiv ! Uite, eu ti-am mai scris, pe 31 mai la 02:01, eu sunt anonima care te indemnam. Am si eu copii mai mari ca varsta decat tine, deci sunt acuma chiar si bunica ; deci vreau sa iti spun sa nu te simti singur si daca chiar nu ai pe nimeni, poti sa imi scri, eu sunt Mirona dupa "Isus si eu" ...
    daca pot sa te ajut cu ceva vreodata ... nu se stie ! pace multa.

    RăspundețiȘtergere
  12. Multumesc, cu siguranta o sa apelez la ajutorul dvs. ori de cate ori am nevoie

    RăspundețiȘtergere